Prima pagina
Stiri
Despre noi
Links
Forumul copiilor
Cautare
Contact
Forum
Prima pagina arrow Stiri arrow Conferinta organizata de Universitatea Alba Iulia si Academia de Teologie Ortodoxa din Moldova
Conferinta organizata de Universitatea Alba Iulia si Academia de Teologie Ortodoxa din Moldova | Print |
Notare: / 1
SlabExcelent 
Scris de Administrator   
Thursday, 28 October 2010
Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia organizează vineri şi sâmbătă, în colaborare cu Facultatea de Teologie a Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova, o manifestare ştiinţifică asumată în premieră naţională de instituţii de învăţământ superior din domeniul ştiinţelor educaţiei şi al teologiei.
Potrivit unui comunicat remis miercuri de universitate, conferinţa îşi propune să ofere un cadru de prezentare şi dezbatere a cercetărilor realizate de cadre didactice universitare şi de cercetători din institute specializate în cercetări din domeniul educaţional şi din mediul cultural, pe un set de direcţii-cadru precum curente noi în educaţie, educaţia în societatea modernă, educaţia religioasă, educaţia morală, cercetări experimentale, cercetări constatative, cercetări istorice, cu scopul recuperării şi valorificării în domeniul educaţional.



Obiectivele conferinţei au în vedere oferirea unui cadru academic de dezbatere a investigaţiilor realizate de cadrele didactice şi cercetătorii invitaţi, cunoaşterea particularităţilor regionale cu impact asupra mediului educaţional şi, implicit, asupra celui cultural şi social, facilitarea unui necesar schimb de experienţă cu cercetători din străinătate, în special din Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Elveţia, Anglia şi Scoţia.

'Criza majoră la nivel axiologic pe care o înregistrează actualmente omenirea, principala cauză a crizei economico-financiare pe care o parcurgem, reclamă o dezbatere serioasă şi amplă a elementelor constitutive ale necesarei reconstrucţii valorice. Complexitatea evidentă a unui atare demers şi preocuparea constantă a mediului academic românesc în vederea identificării şi implementării de soluţii viabile pentru recuperarea şi integrarea valorilor româneşti, culturale şi sociale, în reconstrucţia educaţiei şi societăţii impun organizarea conferinţei, care să faciliteze valorificarea rezultatelor cercetărilor şi deschiderea de noi căi de cercetare şi analiză', se arată în comunicat.

La conferinţă vor participa profesori universitari, cercetători, economişti, istorici, filologi, muzicieni şi arhitecţi preocupaţi de impactul artelor asupra rezultatelor educaţiei realizată la început de secol XXI, cadre didactice din învăţământul preuniversitar, doctoranzi, masteranzi şi studenţi.

Vor susţine comunicări, printre alţii, prof. univ. dr. Constantin Cucoş, Universitatea 'Al. I. Cuza' Iaşi - 'Raportul dintre cunoştinţe şi competenţe în formarea religioasă', Vasile Timiş, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional - 'Educaţia religioasă în şcoala românească: o realitate şi o şansă', conf. univ. dr. Alexei Galiţ, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova - 'Valenţele educaţionale ale predării Religiei în şcoală', prof. univ. dr. Mihaela Palade, Universitatea Bucureşti - 'Arta icoanei - de la exerciţiu plastic la formare spirituală', prof. univ. dr. Marina Morari, Universitatea de Stat 'Alecu Russo' din Bălţi - 'Atitudinea pentru artă ca rezultat al educaţiei muzicale', pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan, Universitatea '1 Decembrie 1918' Alba Iulia - 'Elemente de educaţie religioasă într-o expunere comparativă' etc. Conferinţa naţională cu participare internaţională "Educaţia din perspectiva valorilor" este organizată, în 29 şi 30 octombrie, de catedra de Pedagogie, Psihologie şi Didactică şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918", în colaborare cu Facultatea de Teologie din Republica Moldova. Manifestarea beneficiază de sprijinul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba şi al Consiliului Judeţean Alba.

Sursa: AGERPRES
 


Pentru a mari si rasfoi Cartea Sfintilor Zilei, click aici:

 
Traieste la Maxim Aventura !